Decizia ÎPS Teodosie, de a îndemna pelerinii să vină luni, 30 noiembrie, la peștera Sfântului Andrei, l-a determinat pe ministrul Marcel Vela să ia măsuri. Astfel, MAI a instituit filtre în cascada în tot județul Constanța, iar drumurile spre comuna Ion Corvin sunt supravegheate de zeci de echipaje de la Poliția Rutieră.
Practic, nimeni nu intră în comuna Ion Corvin dacă nu este din partea locului, au decis autoritățile de la București.
Rugămințile ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, de a permite pelerinajul de Sfântul Andrei, au rămas fără ecou. Nici invitația făcută liderilor politici din Capitală de a merge în fruntea credincioșilor la slujba oficiată luni, 30 noiembrie, nu a avut efectul scontat, ba, ÎPS Teodosie pare că mai mult i-a înfuriat pe decidenți. O dovedește reacția promptă a ministrului Marcel Vela.
MAI a instituit adevărate blocaje în județul Constanța, arată Antena 3. Încă de duminică dimineață, la toate intrările în comuna Ion Corvin, acolo unde este Mănăstirea Peștera Sf. Andrei, au fost instalate filtre de Poliție – nimeni nu trece fără să fie verificat de oamenii legii! Conform A3, duminică dimineață polițiștii opreau orice mașină care intra sau ieșea din comuna Ion Corvin!
În condițiile în care, totuși, mulți credincioși au anunțat deja că vor să vină să se roage la peștera Sfântului Andrei, luni, 30 noiembrie, se anunță a fi o zi extrem de tensionată. Iar sărbătoarea națională religioasă a tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei, poate fi factorul declanșator.